Camera de Comerț Elveția-România (CCE-R) a realizat un sondaj ce analizează rolul și relevanța educației duale, la care au participat companii din diferite sectoare, care au generat împreună, în anul 2023, venituri de peste 5 miliarde de lei și care au peste 6200 de angajați în România. Rezultatele sondajului subliniază potențialul transformator al combinării formării practice cu studiul teoretic pentru a răspunde nevoilor pieței muncii și susțin promovarea învățământului dual ca motor al dezvoltării economice și sociale a României.
Membrii CCE-R evidențiază beneficiile, provocările și oportunitățile pentru mediul de afaceri românesc și subliniază necesitatea critică a unei colaborări mai strânse între instituțiile educaționale, unitățile administrativ teritoriale și mediul de afaceri implicate în învățământ dual.
Perspective cheie din rezultatele sondajului realizat în decembrie 2024 de cătreCamera de Comerț Elveția-România, cu ajutorul d-nei Alina Savu, fondator Web Connect și liderul grupului de lucru pentru educație din CCE-R:

Angajamentul față de excelența în învățământ dual
Elveția, recunoscută pentru modelul său de învățământ dual performant, continuă să inspire progrese în sistemul de formare profesională din România. Astfel, 27% din respondenți au implementat deja in companie programe de învățământ dual și 64% dintre ei au subliniat că sunt gata să investească în educație, în vederea pregătirii unei forțe de muncă capabile să răspundă cerințelor unei piețe globale competitive.
Stimularea inovației și a competitivității
Companiile elvețiene, recunoscute pentru standardele lor ridicate și practicile inovative, consideră educația duală ca un instrument strategic pentru: un decalaj scăzut de abilitați și dezvoltarea tinerelor talente (91% dintre respondenți), reducerea șomajului în rândul tinerilor (82% dintre respondenți) și creșterea competitivității economice în Romania (64% dintre respondenți).
Investiția în instruirea și dezvoltarea forței de muncă
36% dintre companii au evidențiat necesitatea unor investiții suplimentare în infrastructura necesară implementării învățământului dual în companie, precum: burse și alte beneficii oferite tinerilor, pregătirea și alocarea de tutori specializați, locuri special amenajate și echipamente dedicate instruirii. Totodată, 82% dintre respondenți au menționat că aceste investiții inițiale vor aduce beneficii ulterioare.

Provocări în adaptarea curriculumului școlar
100% dintre respondenți au subliniat importanta alinierii curriculumului educației duale la cerințele industriei, subliniind importanța adaptării programelor pentru a reflecta mai bine cerințele pieței în continuă evoluție.
Implicarea elevilor și retenția absolvenților
Peste 70% dintre respondenți au subliniat faptul că succesul unui program de învățământ dual depinde de dorința elevilor/studenților de a învăța, implicarea și abilitatea tinerilor de a se adapta la locul de practică. Mai mult de 90% dintre companii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la gradul de retenție a absolvenților de învățământ dual în cadrul companiilor participante, solicitând sprijin politic și suport instituțional sporit pentru a aborda această problemă.
Sistemul elvețian de învățământ dual, considerat, pe scară largă, un reper mondial, oferă un cadru solid pentru pregătirea tinerilor pentru piața muncii. Accentul său pe experiența practică, implicarea mediului de afaceri și susținerea puternică a politicilor publice oferă lecții valoroase pentru România.
SEFAR implementează un program propriu de învățământ dual, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Nr. 1 Sighișoara, oferind formare profesională pentru 128 de elevi în domeniile mecanică, electronică, confecționare produse textile, electromecanică. În concordanță cu modelul implementat la Brașov, angajatorii locali au înființat o asociație menită să faciliteze dezvoltarea învățământului dual prin alocarea de resurse pentru ateliere, săli de clasă, echipamente, materiale educaționale.
HAMILTON Central Europe s-a alăturat programelor de învățământ dual în anul 2021, luând în practică elevi de la două licee partenere din Timișoara, cu specializarea Operator mașini cu comandă numerică. Din anul școlar 2024 – 2025, s-au adăugat elevi de la specializarea Electromecanic utilaje și instalații industriale, precum și studenți de la programul de studii în sistem dual cu specializarea Robotică din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
Școala Tehnică HOLCIM din Aleșd, județul Bihor, în parteneriat cu Colegiul Tehnic Alexandru Roman, oferă un program de formare profesională complet gratuit, acreditat de Ministerul Educației. Procesul educațional se desfășoară în cadrul fabricii de ciment HOLCIM din Aleșd, asigurând elevilor un mediu de învățare direct corelat cu cerințele industriei. În perioada următoare, vor fi deschise înscrierile pentru o nouă generație de cursanți.
Rezultatele sondajului reflectă angajamentul continuu al Camerei de Comerț Elveția-România și reafirmă obiectivele comune ale companiilor elvețiene din România de a crea un sistem de educație duală care să fie aliniat cu cele mai înalte standarde internaționale. Valorificând expertiza elvețiană, învățământul dual din Romania are potențialul de a produce schimbări semnificative în formarea profesională inițială a tinerilor și de a întării poziția țării noastre ca un jucător competitiv și inovator pe scena globală.

Despre Camera de Comerț Elveția-România (CCE-R)
Camera de Comerț Elveția – România (CCE-R) este o asociație non-profit cu o istorie de 24 de ani în România, care are ca scop facilitarea relațiilor de afaceri între investitorii elvețieni și cei români și de a oferi informații economice și consultanță companiilor interesate să dezvolte afaceri în cele două țări. Susținută de Ambasada Elveției în România, CCE-R a devenit în ultimele două decenii jucătorul principal al relațiilor economice româno-elvețiene și a construit 10 grupuri de lucru menite să vină în sprijinul membrilor Camerei, dar și al comunităților în care aceștia activează.
Camera de Comerț Elveția – România (CCE-R) numără 160 de membri din diferite sectoare, care generează, împreună, venituri de 4 miliarde de euro și care au peste 20.000 de angajați, la nivel național.